[...] Caci in lipsa cunoasterii de tine, eu sunt doar una dintre sutele de mii si miliarde de picaturi de ploaie, dar poate singura ce nu-si poate indeplini sarcina, de a atinge suprafata terestra pentru a pluviodenuda ultima tarana, ramasa de prea mult timp nesmulsa din eternul ei; fir de praf in ochii nimanui.
Am ramas singurul zeu, zeul nimanui, doar al meu. Zeul uitarii de tine, la care am uitat deja sa ma-nchin, aducand numai jertfe involuntare in aduceri aminte, prin impulsuri anemice ale celulelor nervoase, miscari ciudate ale pasilor prin ganduri de mult arhivate si acoperite de prafuri, sedimentate de-a lungul erelor existentei mele; balast sentimental cum, ironic obisnuiesc sa-i spun.
Deci tu, asa cum vreau sa cred, desi de multe ori am incercat sa nu fac asta, nu reprezinti in acest univers, in ultima faza de palpaire, decat un balast sentimental.
