vineri, 12 decembrie 2014

Schimbari

Am maini lipsite de scris
Si ochii-mi plang in infinit,
Cerneala toata-i in abis
Si-am inceput sa scriu doar cu grafit.
Gandul meu cel hedonist
M-a parasit fara sa-mi zica,
Dar voi crea din gandul trist,
Amar si creionat pe sticla.
Si inima...
Vai...inima, abia mai canta
-Un instrument dezacordat-
Asa cum este, inca lupta
Aritmice batai in mana mai arunca.
Din ochiul stang, plin de amar,
Voi sterge balta de noroi
Si-l voi lasa pe dreptul mai murdar
Sa vad in alte lumi... mai noi.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Doar vinul

Imbiba-ti pielea'n scortisoara,
Caci vine iarna iubita mea,
Sa te degust in vin ultima oara,
Pe urma poti pleca.
De ce te ploua'n cimitire
Si plangi adanc pe cruci de scrum?
Pe tine cresc doar flori in amintire,
Iar ochii tai se-ascund in fum.
Imbalsameaza-ti trupul, in scortisoara si in vin,
Caci vine iarna scumpa mea,
Iar flori in amintire pe tine cresc din plin...
Acum saruta-ma caci voi pleca.
Si n-am sa iau acest sarut cu mine,
Voi lua doar vinul si atat,
Caci e tarziu si iarna vine...
Doar vinul si nimic mai mult.

luni, 4 august 2014

Portret

Am sa te pictez in cuvinte
Si am sa-ti dau nuanta de amar.
Discret, in trupu-ti degradat,
Am sa te pictez murdar.

Nu am atatea vorbe despre tine...
Si-atat de simplu ti-este sanul drept;
Atata timp cat ochiu-ti stang, inca ma minte,
Pe dreptul ti-l voi contura perfect.

Am sa adaug niste gri,
Adanc ascuns intr-o privire...
Voi astepta... sa nu mai vii,
Ramai in simpla ta traire.

joi, 31 iulie 2014

Un numar

Ma trezesc cu greu din nopti atat de albe
Si-mi tremura mana pe ceasca de cafea,
Sorb cu sete cautand o  bricheta.
Vad fumul in absurd de pe canapea.

Ma trezesc cu greu din gandul meu nebun
Si mor incet cu fiecare pas facut,
Ma uit pe fereastra, mai scutur din scrum
Si doar in cafea mai am un gust placut.

Ma-ntorc sa te caut pe perna
Si-as vrea sa te cant, desi sunt afon,
Tarziu ma-ntorc in dimineata mea eterna,
Iar tu ramai doar numarul de telefon.

miercuri, 30 iulie 2014

Banal

Asa nebun ma simt de tine
Si atat de simplu-n bautura asta,
Din mana mea ies stihuri in absurd,
Plamanii ma ajuta sa fac cerculete.
Urc si cobor scari aiurite de pe centru.
Ma ploua deseori,
Dar rareori se-ntampla
Sa plec cu un gust amar...,
In fiecare seara de la bar.
De-atatea nopti ma simt tembel
-Si n-am scris niciodata alb-,
Dar azi ma simt putin mai altfel,
Asa... putin banal.
Am scrum in palma.
Ma simt murdar.
Atat de-aproape... .
Incerc sa beau,
Incerc sa scriu, dar in zadar
Incerc sa fiu.
Si am un gust amar,
Sunt alb in mana dreapta,
Nebun ma simt de tine,
Dar in acelesi timp... banal.

marți, 15 iulie 2014

De tine

In ochii tai m-arunc sa fac o baie,
Pierdut sub soarele pierdut si el pe plaja,
Pe sanul tau bronzat sub ploaie,
Am buze fripte si priviri sub vraja.

Din mana asta sorb cu sete,
Licori cu bule, amare si putin prea reci,
In adidasi... nisip, sosete,
In portofel, compartimente seci.

In ochii tai am doruri de nisip
Si in priviri ai tatuata Vama,
Mi-e dor sa te mai vad numai in slip
Si-n parul tau sa se mai joace toamna.

duminică, 6 iulie 2014

Simturi

Ai stihuri aprinse in ochi,
Ai fire de par in sange si scrum
Si ochii-ti adanci sunt in mine
Si-ascund priviri scaldate in fum.
"Cantec prost" si "Vama Veche",
In coltul gurii, iti surad,
In zi de joi, ai ochiul verde,
Dar eu nu vad, pentru ca's surd.
In par ai toamnele uitate
Si doar din cand in cand aud,
Am tot uitat sa vad, sunt mut,
Prin ochii tai tot uit s-ascult.
In par ai alge si ai valuri
Si sare'n buzele-ti tacute,
Pe sanii tai de luna si de stele,
Sta mana mea sa te sarute.

Londophone

Vioara si pian imi suna cu sadism,
Aiurea notele se-mbina'n portativ,
Aiurea zi in care am tigari,
Aiurea sunt sa scriu fara motiv.

Am gand departe... Pana'n Vama
Intrsectat de firele-ti de toamna,
-idei masochiste in pahar-
Si gand la tine, doamna.

Fara motiv ma sorb din sticla aburita,
Ma cercetez in gand, pe un sinistru ton,
Ma chinui sa visez, desi nu dorm,
-Vioara si pian... Londophone-

miercuri, 4 iunie 2014

Gand dual

Mana mea bolnava, tot scrie in tacere
Si dincolo de ratiune, fac semne in absurd,
Din mintea mea se scurge tus, placere
Si-am sufletul din ce in ce tot mai corupt.
Si am atatea vicii... si pe tine
Si-n gandul meu innebunit demult,
Ti-am creionat pe sani, amare rime,
Dar sanu-ti drept, ti-atat de gol si mut.
Frumos ai trupul nud in ploaie
Si azi ai sanul stang tacut,
Iar gandul meu cel hedonist,
Am tot uitat sa il ascult.

Amar

Ai ochi adanci, inchisi in calimara
Si-am sa-ti infig adanc penita-n ei,
Privirea ta va curge-atat de-amara
Si ai sa plangi amar, cu lacrimi de cerneala.
In parul tau de fire amarui,
Ma incurcam adesea in amar
Si-n ochii tai caprui
Ma incurcam; dar in zadar.
Nebun in mana mea de scrum
Si-n onduirea ei tacuta,
Am sa privesc divin prin fum,
In viata ta, atat de simpla si marunta.

vineri, 30 mai 2014

Mile (Milena)

In ochii tai, plaje pierdute in zare
Si corpuri nudiste se plimba in lant,
Tu trista imi mangai privirea in sare,
Pe gatu-mi sarat ai mainile-n lat.
Eu urlu departe -sute de mile-,
Pe insule moarte cu zei nestiuti,
Din ochi, nepasare arunci catre mine;
In ganduri si ochi suntem niste ciuti.
In ochii tai, plaje amare, senile,
Pe trupu-ti nudist, ma plimb cateodata...,
Arunca-ti privirea...sute de mile,
Arunca-ti fantoma usor peste mine.
Din ochi ia-mi doar sarea
Si-arunc-o in tine;
Arunca nisipul, arunca si marea
Si-arunca-ma, sute de mile,
Sa fiu mai aproape de tine.

joi, 29 mai 2014

Ciudata (Anei)




                                                                                                         

Ai vene pe gat in valuri si sare,
In par ai toamne tarzii si amare,
Pe sani ai stele murdare
Si-n ochi, atatea soapte vulgare.
Si nori in privire iti sapa cristale ...
-Ciudata faptura mai esti-
Ciudate sub pleoape-ai privirile-amare,
In noptile negre, ciudat ma privesti.
Ai ganduri plecate departe in ploi
Si ochii pierduti adanc in povesti,
Pe fire de Vama si-n buzele-ti moi,
Ciudata mai esti.

miercuri, 14 mai 2014

Trei dimineata

E tarziu.
Dimineata deja...
Si merg sub umbrele pe strazi umezite
Si-mi sting existenta-n baltile-amare.

Si chiar sub umbrela ma ploua...
-cristale-
Privirea mi-e seaca, mi-e prinsa in zale
E trei dimineata si strazile-s goale
Si-am pasii purtati de urme murdare.
E trei dimineata si-n ochii de sare
O umbra difuza de-a ta mai apare.
Umbrela mea scartaie-n chin si in jale
-In stanga si-n drepta copaci printre dale-
Si-n ploaia amara, figuri solitare
Cu ochii ciudati, ce-asteapt-o chemare,
Fac pasii marunti cu talpile goale.
Si-n ochii sticlosi fara culoare,
Ciobiti pe la colturi de ploi si cristale
Si chiar in privirea mea prinsa in zale,
O umbra de-a ta inca apare.


miercuri, 7 mai 2014

Altar

Ti-am creionat de-atatea ori privirea
Si-n ochii tai am aruncat nisip si stele,
Iar intr-o noapte marea ne-a'nghitit
Si-am inghetat pe plaja, pe sub ele.
Cam cate valuri s-au spart in noi?
Si cate scoici si alge-n parul tau se scurg?
Azi doar pasim prin balti si prin noroi
Si stele pe deasupra noastra plang.
Iar cand vreodata, parul tau marin,
Va fi uscat de briza insetata?
-Altar de scoici la care sa ma-nchin...
Si am sa scriu povesti cu-"a fost odata"-.

marți, 11 martie 2014

Clepsidre

asculta iubito cum timpul
se sparge adanc si tarziu,
se-mprastie'n zare, curgand
si-arunca in suflet pustiu,
arunca in nopti clepsidre plangand.
si timpul acesta, al nostru, e spart,
-am suflet de inger murdar-
mi-e inima de cuart si feldspat
si aeru'n nari, mi-este amar.
pleoape-mi se scurg -clepsidre ciobite-,
si-mi curge din ele timp de grafit,
agonizat in pirite
si'n ochii tai de biotit.
am tot uitat, iubita draga
sa-ntorc clepsidra noastra'n umbra
si ai uitat si tu, sa fii uitata
si timpul a uitat sa curga.