citeam adanc "eseu despre orbire"
si ma vedeam prin randuri cum orbesc
si cum in surda mea traire,
n-as mai putea sa te privesc.
din ochi inexpresivi, lacteici,
se scurg doar lacrime de lapte,
vad doar amara, alba noapte,
prin mutii ochi, privesc doar soapte.
indescifrabila lumina,
se instalase permanent,
luand o forma pe retina,
de obiect inert.
si-am sa orbesc,
citind adanc "eseu despre orbire",
si-am sa raman fara privire
si n-am sa pot sa te privesc.
inexpresivii ochi lacteici,
or sa priveasca-n infinit
si n'or sa vada, ochii tai feerici
banalul fapt, ca am orbit.
frumos eseu' :)
RăspundețiȘtergere