Nebun


Sclipiri de cioburi în universul stins,
Apar în asfinţit târziu de ierni jilave,
La geamuri aburite, o ţigară s-a aprins;
Triste suflete amorezate, îşi jură dragoste.
În fumul gri al arşilor plămâni,
Parcă te văd, te-aud cum mă strigi, 
Dar totuşi, eu nu te mai văd de săptămâni
Şi tot îmi spui că am orbit... şi plângi.
Cu ce nenorocire bate vântul
Şi ce de lacrimi purtate de el sunt
Şi nu-mi pot stăpâni gândul
Şi-ncep schizophrenic să râd;
Mă gândesc la tine... şi râd
Şi duc cu mine râsul,
În ploi de iarnă, sunt fleaşcă şi plâng;
Amară şi sărată, acidă, dulce ploaie,
Ce-mi cade peste faţa-n flăcări... sunt nebun!
Mă cert cu Dumnezeu şi urlu de durere,
 Mă doare gândul, mă doare de plăcere
- Şi mă gândesc la tine –
Şi mă trezesc în patul ud şi rece, 
Cu gândul cuprins de nebunie,
M-arunc spre nopţi urlând,
În nopţi triste de ianuarie....
Urlu jilav... sunt nebun! 





Marian Şefu